2 articles with pics from press-conference...
--------------------
Profesioniștii de la “Kings on Ice” laudă Clujul și își așteaptă spectatorii. Plushenko: “Va fi un spectacol extraordinar”: http://www.voceatransilvaniei.ro/profes ... raordinar/http://www.stirilazi.ro/profesionistii- ... um=twitterSpectacolul de patinaj artistic “Kings on Ice” se desfășoară în această seară, vineri, 18 decembrie, de la ora 20, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Trei categorii de bilete au fost deja epuizate, astfel că peste 7000 de persoane sunt așteptate la eveniment. Patinatorii au apreciat condițiile care le are Clujul prin Sala Polivalentă și le-au promis spectatorilor un show de neuitat.
Spectacolul de clasă mondială este o combinație unică de divertisment și sport, în care acrobațiile spectaculoase și demonstrațiile impecabile de talent și tehnică ale unor patinatori sunt acompaniate de sunetele unei viori Stradivarius mânuite de Edvin Marton.
Multimplul campion mondial Evgeni Plushenko va prezenta un program special, o compoziție originală și o compilație best-of a celor mai bune și îndrăgite momente din programele care l-au consacrat. Evgeni Plushenko a declarat că se bucură să fie prezent la Cluj și chiar a lăudat Sala Polivalentă din municipiu.
“Sunteți norocoși că aveți așa o clădire frumoasă; sala de la București nu se compară cu ce e aici, dar audiența era foarte călduroasă. Vă va plăcea acest show. Va fi un spectacol extraordinar și Edvin va cânta superb la vioară”, a declarat multimplul campion mondial.
Edvin Marton va cânta la vioara Stradivarius , care aparține unui cetățean german care a achiziționat-o cu 7 milioane de dolari. Artistul a declarat că nu este un pericol ca instrumentul să stea în sală, deoarece temperatura nu este scăzută. Evin Marton a dezvăluit că anul următir este posibil să facă un show puțin mai personalizat, la București.
“Avem în vedere ca, dacă vom reveni la show-ul de la București, în anul următor, să introducem în program piese ale unor compozitori români”, a precizat Edvin Marton.
Pe lista invitaților speciali se află Johnny Weir, care a obținut bronz la Campionatul Mondial din 2007 și este multiplu campion American. Acesta se află pentru prima data în România, așadar a promis că va face ceva special spectatorilor. Weir a rămas impresionat de numărul mare de participant la show-un din această seară.
Philippe Candeloro este dublu campion olimpic, de două ori medaliat la Campionatele Mondiale , dublu campion European și de patru ori campion national al Franței.
“Este terenul perfect pentru o audiență de 7000 de oameni. Este configurația perfectă! Mă bucur foarte mult să fiu la Cluj”, a declarat Philippe Candeloro.
---------------
Edvin Marton și Evgeni Plushenko promit un spectacol grandios în această seară la Sala Polivalentă din Cluj:http://eclujeanul.ro/2015/12/18/edvin-m ... -din-cluj/Spectacolul de patinaj artistic, “Kings on Ice” se desfășoară la Cluj în această seară, vineri, 18 decembrie 2015. Show-ul va putea fi urmărit pe patinoarul amenajat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, începând cu ora 20:00. Trei categorii de bilete au fost deja epuizate, astfel că peste 7.000 de persoane sunt așteptate la acest eveniment unic în Cluj-Napoca.
Spectacolul de clasă mondială este o combinație unică de divertisment și sport, în care acrobațiile spectaculoase și demonstrațiile impecabile de talent și tehnică ale unor celebri patinatori sunt acompaniate de sunetele unei viori Stradivarius mânuite impetuos de violonistul Edvin Marton.
“Publicul român este plin de pasiune și emoție; un public minunat. Am avut show-uri de succes în mai multe țări, însă România este unică. Sunt foarte încântat să am un spectacol alături de Evgeni Plushenko la Cluj, pentru prima dată. Voi cânta la o vioară Stradivarius din anul 1699 și va fi cu siguranță un moment special din viața mea. Aștept să mă întâlnesc cu publicul din Transilvania și le pot spune că va fi un show memorabil, pe care și-l vor aminti toată viața”, a declarat cel poreclit “prințul viorii” și laureatul premiului ‘Emmy’, Edvin Marton.
În deschiderea evenimentului “Kings on Ice” va avea loc un concert de colinde susținut de îndrăgiții Marcel Pavel și Paula Seling care îi vor introduce pe clujeni în feerica atmosferă a sărbătorilor de iarnă.
Pe patinoarul amenajat în Sala Polivalentă, multiplul campion mondial Evgeni Plushenko va prezenta la Cluj un program special, o compoziție originală și o compilație best-of a celor mai bune și îndrăgite momente din programele care l-au consacrat. Alături de celebrul patinator rus, pe lista invitaților speciali se află: Johnny Weir (bronz la Campionatul Mondial din 2007 și multiplu campion american), Tomas Verner (campion european în 2008 și de 10 ori campion național în Cehia), Philippe Candeloro (dublu campion olimpic, de două ori medaliat la Campionatele Mondiale, dublu campion european și de patru ori campion național al Franței), Kiira Korpi (de cinci ori campioană națională a Finlandei, de trei ori medaliată la Campionatele Europene).
“Evenimentum Kings of Ice va fi unul grandios, va avea un public de minim 7000 oameni. Practic, Sala Polivalenta va fi din nou plină. Iar la ce am vazut la repetiții, cred că toata lumea va avea piele-de-gaină”, a declarat directorul evenimentului, Andreea Petică, în deschiderea conferinței de presă la care au luat parte actorii principali ai spectacolului din această seară.
“Sunt pentru prima oară la spectacolul ‘Kings of Ice’ și mă bucur că se întâmplă în Cluj. Am mai participat pe acest tip de gheață și am fost foarte surprinși că s-a reușit să se organizeze în timp util. Este terenul perfect pentru o
Îl salut prin intermediul dumneavoastră pe George Cornel, un foarte bun și concurent, alături de care am participat în multe concursuri”, a spus Phillipe Candeloro, dublu campion olimpic, de două ori medaliat la Campionatele Mondiale, dublu campion european și de patru ori campion național al Franței, cel care va deschide spectacolul cu o piesă în franceză.
“Sunt pentru prima dată în România și sunt foarte onorat să fiu aici. De fiecare dată când sunt într-o țară nouă vreau să fac ceva nou. Vom avea un spectacol grandios în Cluj în această seară. Este o mare onoare pentru mine să lucrez cu Edvin Marton și Evgeni Plushenko.
Prima piesa pe care voi patina va fi Valsul Mascaradei. Este stilul meu de a patina. Este o melodie foarte speciala pentru mine. Voi încerca să fac și un triplu salt, chiar dacă este pentru prima oară când patinez pe gheață neagră și o suprafață atât de mic, dar suntem profesioniști și ne vom adapta. Dumneavoastră trebuie să vă relaxați și să urmăriți frumusețea a ceea ce face”, a precizat și Johnny Weir, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din 2007 și multiplu campion american.
“Mă antrenez, lucrez la noi exerciții și încerc să țin pasul cu generația nouă care vine din urmă. Mă uit la ei și sunt foarte puternici și foarte motivați. Eu am participat la 4 olimpiade și am 4 medalii de campion.
Sunt pentru prima dată în Cluj, oraș nou, program nou. Am cinci programe speciale în spectacolul de astăzi, voi patina foarte mult, voi sta mult pe gheață, voi deschide și voi închide spectacolul. Sunteți foarte norocoși că aveți o sală atât de frumoasă.
Am patinat în București în urmă cu 3 ani, iar sala nu se compara cu ce este aici, dar audienta a fost foarte placută, calduroasă, fierbinte chiar.
Mulțumesc organizatorilor și lui Edvin pentru această invitație și cred că vă va plăcea acest show. Va fi un spectacol extraordinar, cu hituri și multe beat-uri”, a declarat și multiplul campion mondial, Evgeni Plushenko.
În încheierea conferinței de presă, violonistul Edvin Marton și-a prezentat piesa de rezistență cu care va acompania muzical spectacolul din această seară, un Stradivarius din 1699, primită de la un om de afaceri german care a achiziționat-o de la o licitație pentru 7 milioane de euro. “Este o piesă unică în lume, iar din 500 de aplicați proprietarul m-a ales pe mine să cânt la ea. Este o onoare pentru mine. În această seară voi interpreta piese de Carmina Burana, voi realiza câteva solo-uri, piese rapide și romantice, cu Johnny Weir voi avea câteva piese speciale, ce mai, va fi un program special și deosebit”, a mai susținut Edvin Marton, cel poreclit “Prințul Viorii”.
Quantum Media a creat deja o tradiție prin componenta socială pe care o dezvoltă cu fiecare eveniment organizat. Astfel, pentru spectacolul din 18 decembrie, a încheiat un parteneriat cu Asociația Little People România, oferind șansa unor tineri bolnavi de cancer să participe gratuit la show-ul de patinaj.
Patinatorii au testat deja gheața din polivalenta clujeană și au rămas impresionați.